O secventa pentru antologia comicului absurd

Cea mai stimulanta premiera vazuta anul acesta, cel putin pana acum, in cinematografele romanesti este "Borgman" (Olanda-Belgia-Danemarca, 2013), al optulea lungmetraj al olandezului Alex van Warmerdam. In film, o gasca de indivizi bizari, despre care nu prea stim ce hram poarta, pune stapanire pe o vila luxoasa si pe mintile celor care o locuiesc in ea (mama, tata si trei copii, plus bona daneza aferenta). Intr-o prima faza, dupa ce sotia Marina (Hadewych Minis) il primeste pe ascuns in casa pe vagabondul Camiel Borgman (Jan Bijvoet, intr-un rol de neuitat), care initial se prezentase cu un alt nume si fusese batut mar de sotul Richard (Jeroen Perceval), intr-o seara ea intra in pavilionul de oaspeti unde il cazase temporar pe intrus, pentru a-i aduce de mancare. Numai ca ia-l de unde nu-i... Marina priveste catre vila printr-un binoclu. Richard adormise intr-un fotoliu din living, uitandu-se la un documentar despre animale. Deodata, prin fata ochilor femeii trec doi caini mari. Inspaimantata, Marina se repede in casa. Cei doi caini, neobservati de ceilalti, se plimba prin sufragerie, urca scarile, intra in baie, unde o adulmeca pe bona relaxata in cada, apoi il descopera pe Borgman, care tocmai le spunea copiilor, culcati in paturile lor, o ciudata poveste despre un baiat alb si o bestie care pazeste cheia de aur catre fericire. Camiel ii observa si ii alunga: "Ati venit prea devreme. Plecati!". Cainii il asculta supusi, ceea ce ne pune pe ganduri: oare nu sunt tovarasii lui Borgman, Ludwig si Pascal (care la inceputul filmului locuiau, ca si el, in niste adaposturi subterane, de unde fusesera alungati de trei barbati inarmati, la fel de misteriosi), metamorfozati acum in reprezentanti ai rasei canine? Secventa se termina cu Marina gasindu-l pe Camiel in camera copiilor (dupa ce noi ii vedem pe caini ascunzandu-se de ea sub scari) si trimitandu-l inapoi in pavilion (nu inainte ca ea sa fi zarit, pe geam, cum patrupedele se indreapta spre padure). Intr-a doua faza (si aici vine secventa absolut geniala), dupa cateva zile (timp in care Borgman, acum cu un nou look, fusese acceptat, ca gradinar, si de Richard), Marina intra din nou in pavilion, care si de data asta pare gol. Numai ca, de dupa o cusca, isi face aparitia, incet, un ogar. Femeia il cerceteaza curioasa. Cainele ii raspunde cu o privire umana. Marina, ezitanta, il striga: "Camiel?". Sa fie, intr-adevar, barbatul transformat la randul sau? Un nou schimb de priviri intre om si animal. Brusc, in pavilion patrunde Borgman, urmat de un alt barbat, caruia ii zice: "Uitati, aici e cainele dumneavoastra". Necunoscutul intra, ii pune zgarda cainelui si, tragandu-l dupa el, dispare (din pavilion si din film). Borgman ii arunca o scurta privire Marinei, parca s-ar intreba ce-o fi in capul ei (de altfel, el pare a sti mereu ce gandesc ceilalti), apoi iese. Final de secventa. Un model de cum un regizor-scenarist inteligent, cum pot afirma fara rezerve ca Alex van Warmerdam este (desi "Borgman" e primul film al sau pe care-l vad), se poate juca, folosindu-se de personajele sale, cu asteptarile noastre, ale spectatorilor, dovedindu-ne cat de stupid este filmul pe care, constient sau nu, ni-l facem in cap in timp ce-l privim pe cel de pe ecran. O secventa demna de a figura intr-o virtuala antologie cinematografica a comicului absurd.