Tuesday, May 27, 2014

G. Calinescu despre cinema si propaganda

"Filmul are o astfel de patrundere in masele mondiale incat a-l castiga ca mijloc de propaganda este un noroc. Filmul te poate zdrobi si te poate mantui, caci polemica ori elogiul cinematografic obsedeaza pe spectator cu imagini greu de sters. Pentru individ lumea cinematografica este realitatea insasi. Nimanui nu-i trece prin cap ca India, China sau America etc. ar putea sa nu fie asa cum apar pe ecran. Filmul educa, informeaza si deformeaza." Citatul este extras dintr-un editorial publicat de G. Calinescu (de la a carui nastere se vor implini 115 ani pe 19 iunie) in numarul din 17 septembrie 1944 al ziarului "Tribuna poporului", apud Calin Hentea, "Spectacolul propagandei" - un volum excelent care, dupa cum scriam si ieri, va fi lansat joi, de la ora 18:00, la standul editurii Meteor Press din cadrul Salonului International de Carte Bookfest (Romexpo). In capitolul "Filmul de fictiune care explica realitatea intr-un fel anume (1900 - 2007)" din sectiunea "Filmul" (cartea se ocupa si de arte plastice, literatura, muzica sau mass-media), Calin Hentea preia o buna parte din editorialul criticului si istoricului literar. Dandu-i drept exemplu pe vecinii unguri ("conducerile de la Budapesta, inversunate propagandistic fiindca n-au dreptate, au stiut sa faca uz de prestigiul cinematografului"), G. Calinescu vine si cu solutii pentru romani. "Propaganda prin film e posibila astfel: 1. A produce noi insine filme pe care sa le impunem pietei straine, cum au facut rusii, insa aceste filme trebuie sa fie de o valoare artistica exceptionala. Nu vad de ce lucrul ar fi cu neputinta, deocamdata constat ca filmele romanesti au fost quasi respingatoare; lipsite de orice idee si cu o accentuare a atmosferei de bodega. 2. A obtine ca in jurnalele cinematografice mondiale sa intre cat mai des cate o imagine despre noi. 3. A furniza in strainatate jurnale si documentare despre Romania, cu conditia ca ele sa nu ramana in cercul ingust al diplomatiei, ci sa ruleze in fata spectatorilor de sali populare. Insa acest mijloc nu mi se pare destul de eficace, fiindca spectatorii au oroare de spectacole cu scop instructiv...". Mai departe, scrie-n carte.

Monday, May 26, 2014

O secventa pentru antologia comicului absurd

Cea mai stimulanta premiera vazuta anul acesta, cel putin pana acum, in cinematografele romanesti este "Borgman" (Olanda-Belgia-Danemarca, 2013), al optulea lungmetraj al olandezului Alex van Warmerdam. In film, o gasca de indivizi bizari, despre care nu prea stim ce hram poarta, pune stapanire pe o vila luxoasa si pe mintile celor care o locuiesc in ea (mama, tata si trei copii, plus bona daneza aferenta). Intr-o prima faza, dupa ce sotia Marina (Hadewych Minis) il primeste pe ascuns in casa pe vagabondul Camiel Borgman (Jan Bijvoet, intr-un rol de neuitat), care initial se prezentase cu un alt nume si fusese batut mar de sotul Richard (Jeroen Perceval), intr-o seara ea intra in pavilionul de oaspeti unde il cazase temporar pe intrus, pentru a-i aduce de mancare. Numai ca ia-l de unde nu-i... Marina priveste catre vila printr-un binoclu. Richard adormise intr-un fotoliu din living, uitandu-se la un documentar despre animale. Deodata, prin fata ochilor femeii trec doi caini mari. Inspaimantata, Marina se repede in casa. Cei doi caini, neobservati de ceilalti, se plimba prin sufragerie, urca scarile, intra in baie, unde o adulmeca pe bona relaxata in cada, apoi il descopera pe Borgman, care tocmai le spunea copiilor, culcati in paturile lor, o ciudata poveste despre un baiat alb si o bestie care pazeste cheia de aur catre fericire. Camiel ii observa si ii alunga: "Ati venit prea devreme. Plecati!". Cainii il asculta supusi, ceea ce ne pune pe ganduri: oare nu sunt tovarasii lui Borgman, Ludwig si Pascal (care la inceputul filmului locuiau, ca si el, in niste adaposturi subterane, de unde fusesera alungati de trei barbati inarmati, la fel de misteriosi), metamorfozati acum in reprezentanti ai rasei canine? Secventa se termina cu Marina gasindu-l pe Camiel in camera copiilor (dupa ce noi ii vedem pe caini ascunzandu-se de ea sub scari) si trimitandu-l inapoi in pavilion (nu inainte ca ea sa fi zarit, pe geam, cum patrupedele se indreapta spre padure). Intr-a doua faza (si aici vine secventa absolut geniala), dupa cateva zile (timp in care Borgman, acum cu un nou look, fusese acceptat, ca gradinar, si de Richard), Marina intra din nou in pavilion, care si de data asta pare gol. Numai ca, de dupa o cusca, isi face aparitia, incet, un ogar. Femeia il cerceteaza curioasa. Cainele ii raspunde cu o privire umana. Marina, ezitanta, il striga: "Camiel?". Sa fie, intr-adevar, barbatul transformat la randul sau? Un nou schimb de priviri intre om si animal. Brusc, in pavilion patrunde Borgman, urmat de un alt barbat, caruia ii zice: "Uitati, aici e cainele dumneavoastra". Necunoscutul intra, ii pune zgarda cainelui si, tragandu-l dupa el, dispare (din pavilion si din film). Borgman ii arunca o scurta privire Marinei, parca s-ar intreba ce-o fi in capul ei (de altfel, el pare a sti mereu ce gandesc ceilalti), apoi iese. Final de secventa. Un model de cum un regizor-scenarist inteligent, cum pot afirma fara rezerve ca Alex van Warmerdam este (desi "Borgman" e primul film al sau pe care-l vad), se poate juca, folosindu-se de personajele sale, cu asteptarile noastre, ale spectatorilor, dovedindu-ne cat de stupid este filmul pe care, constient sau nu, ni-l facem in cap in timp ce-l privim pe cel de pe ecran. O secventa demna de a figura intr-o virtuala antologie cinematografica a comicului absurd.

Propaganda in filmul istoric romanesc

Calin Hentea este specialist in propaganda si a publicat pana acum peste zece volume dedicate acestui subiect. Cel mai recent, care se va lansa joia aceasta (29 mai), de la ora 18:00, la standul editurii Meteor Press din cadrul Salonului International de Carte Bookfest, este intitulat "Spectacolul propagandei" si include o sectiune foarte consistenta despre propaganda in cinematografie. Aici, un capitol care ii va atrage cu siguranta pe cititorii interesati de cinematografia autohtona este "Filmul istoric romanesc intre mistificare patriotica si nationalism-comunism". Autorul, mereu foarte bine documentat, nu se sfieste sa evidentieze niste aspecte, privind intruziunea propagandei in cinematografie, pe care unii istorici de film prefera sa le ascunda, ceea ce face lectura si mai interesanta. Aleg aici cateva citate semnificative. De exemplu, "potrivit memoriilor unor cineasti, insusi Nicolae Ceausescu ar fi comandat unele filme istorice precum 'Buzduganul cu trei peceti' al lui Constantin Vaeni (precedentul 'Mihai Viteazul' nefiind satisfacator din punct de vedere ideologic si politic), 'Mircea' (indicatia era sa corespunda 'Scrisorii a III-a' a lui Eminescu) sau 'Pentru patrie' de Sergiu Nicolaescu si Titus Popovici". In plus, "in anii '70 si '80, temele filmelor istorice au fost alese in conformitate cu planul de aniversari si comemorari elaborat de CC al PCR, astfel incat productia respectiva ('Stefan cel Mare', 'Cantemir', 'Pentru patrie', 'Burebista', 'Mircea') se inscria in suita de ceremonii, festivitati si actiuni organizate de aparatul de propaganda al partidului la scara nationala". Un exemplu relevant: "Stefan cel Mare - Vaslui 1475" (regie: Mircea Dragan, scenariu: Constantin Mitru, interpret principal: Gheorghe Cozorici) "a corespuns perfect dogmelor ideologice formulate in 'Programul partidului de faurire a societatii socialiste si inaintare a Romaniei spre comunism' si mai ales doctrinei ceausiste a 'razboiului intregului popor pentru apararea patriei', in conditiile dezvoltarii cultului personalitatii lui Ceausescu (conducatorul strans unit cu poporul, luptand intelept si curajos pentru independenta)". Alte mistificari ale adevarului istoric sunt identificate in cel mai scump film romanesc realizat vreodata, "Mihai Viteazul" de Sergiu Nicolaescu (pe unele dintre acestea le observase si Cristian Tudor Popescu), "Cantemir" sau "Burebista", ambele regizate de Gheorghe Vitanidis. In ceea ce priveste ultimul film amintit, "chiar si Sergiu Nicolaescu recunostea ca personajul Burebista era pus sa se exprime ca un absolvent al Academiei politice de partid 'Stefan Gheorghiu', scenaristul Mihnea Gheorghiu fiind rectorul acelei institutii".


Sunday, May 25, 2014

Les Enfants terribles

"Alpha Dog", tradus la noi "Mascul necrutator", este probabil cel mai interesant titlu din filmografia cineastului american Nick Cassavetes (care mai inainte storsese oceane de lacrimi, peste tot, cu "Jurnalul" / "The Notebook", si care acum este prezent in sali, inclusiv la noi, cu cea mai recenta creatie a sa, "Cealalta femeie" / "The Other Woman"). "Alpha Dog" a avut premiera mondiala in inchiderea Festivalului de la Sundance din 2006, dar, fiindca regizorul-scenarist nu a fost de acord cu niste modificari impuse de distribuitorul New Line Cinema (si bine a facut!), ulterior a fost vandut catre Universal, care nu s-a atins de montaj, dar l-a lansat in cinematografe de abia peste un an, adica in ianuarie 2007. Filmul este "based on a true story" (cu un proces incheiat la cativa ani distanta de finalizarea productiei), caci "masculul necrutator" Johnny Truelove este inspirat de Jesse James Hollywood (al carui avocat a incercat in zadar sa blocheze lansarea filmului), un june traficant din clasa de mijloc californiana; in 2000, acesta l-a rapit, impreuna cu gasca sa, pe si mai junele Nicholas Markowitz (acel "Nickey" caruia ii este dedicat "Alpha Dog"). Story-ul ne duce cu gandul la filme anterioare, precum "Ken Park" sau "Elephant", caci ne vorbeste tot despre "Generatia MTV" (sau "Generatia Y"), despre "la dolce vita" a unor tineri fara orizont (ceea ce inseamna droguri si alcool, sex si violenta, videoclipuri si videojocuri, petreceri si arme) si despre lipsa comunicarii dintre acestia si parintii lor (membri ai middle class-ului fara griji din suburbs). Emile Hirsch, un actor folosit putin si/sau nepotrivit la Hollywood, este Johnny Truelove, care face trafic de droguri ajutat chiar de tatal sau (Bruce Willis) si isi domina tovarasii, precum Elvis (Shawn Hatosy), gata oricand sa faca orice pentru el, si Frankie (Justin Timberlake, in poate cel mai bun rol al sau). Iar Ben Foster (excelent intr-un rol pentru care s-a pregatit intens, riscand chiar sa-si piarda vederea din pricina picaturilor de glaucom cu care si-a dilatat pupilele, astfel incat sa para mereu high) este al doilea "mascul necrutator", Jake Mazursky, care-i datoreaza bani lui Johnny si de aceea incearca mai intai sa-l traga in piept, apoi sa bage spaima-n el, vandalizandu-i vila. Johnny nu se lasa si, fara sa se gandeasca la consecinte, il rapeste pe Zack (Anton Yelchin), fratele vitreg, de 15 ani, al lui Jake, pentru a-l santaja astfel pe rau-platnicul recalcitrant. Zack este apoi pasat tovarasilor lui Johnny si, in timp ce mama lui (Sharon Stone, de nerecunoscut spre final) o ia razna de grija lui, el manifesta sindromul Stockholm la puterea n, ajungand sa vada aceasta evadare din sufocantul univers familial drept cea mai cool experienta de viata. Evident, lucrurile iau o intorsatura dramatica, iar Nick Cassavetes izbuteste sa redea suficient de convingator dilemele morale si evolutiile psihologice ale personajelor sale, fara sa piarda din vedere ritmul si ritmul filmului, care ne este prezentat ca o reconstituire foarte exacta a evenimentelor, pe baza marturiilor participantilor (iar regizorul-scenarist s-a documentat foarte bine, cu sprijinul procurorului implicat in cazul real); totusi, daca acceptam conventia "docudramei", unele secvente sunt necreditabile, cum ar fi cea in care miscarea de transtravling este utilizata pentru a crea impresia ca peretii camerei de hotel se inchid in jurul lui Johnny. Una peste alta, "Alpha Dog" ramane un film important al deceniului trecut. In final, trebuie sa mentionez ca regizorul este fiul marelui cineast John Cassavetes si al actritei Gena Rowlands. Nick Cassavetes a implinit 55 de ani pe 21 mai.