Potter the Fifth

Am tot amânat să văd „Harry Potter and the Order of the Phoenix” al lui David Yates (al cincilea film din serie, al patrulea regizor!) până când am terminat de citit cărţoiul (two to go!). Un episod de tranziţie (şi romanul, şi filmul), care nici nu merită văzut dacă nu ai urmărit până acum seria (elipsele deranjează deseori) şi care putea lipsi, dacă J.K. Rowling nu ar fi vrut să ne pregătească pentru marea înfruntare, explicându-ne din nou că între Harry şi Lord Voldemort există o legătură foarte strânsă şi că, vorba nemuritorilor, in the end there can be only one (as if we didn’t know that...). Uitasem: ne luăm adio şi de la the godfather Sirius Black (so long, Count Dracula!); aşadar, un aliat în minus pentru Harry. Dintre noutăţi, merită amintite Imelda Staunton (Dolores Umbridge) – demenţială! – şi Helena Bonham Carter (Bellatrix Lestrange, the evil cousin a lui Sirius); a mai rămas oare vreun actor britanic cunoscut care să nu fi apărut deloc în seria asta? Scenaristul Michael Goldenberg a tăiat la greu din materia narativă a romanului (no more quidditch, idila lui Harry cu Cho este expediată rapid, nu mai apare profesorul-centaur renegat de neamul său etc.), astfel încât „Harry Potter and the Order of the Phoenix” depăşeşte cu puţin două ore, când ar fi putut fi de patru ore (cât ar fi exultat fanii!). În rest, un film nici prea înălţător, dar nici prea plictisitor; duelul din Ministerul Magiei este spectaculos, dar parcă nu e destul. Sper că vom reuşi să vedem în 2008 penultimul episod, semnat tot de David Yates.