În vizor, un autor… (2)

Cinematografia românească are nevoie de regizori care să fi trecut printr-o şcoală de film profesionistă din afara ţării. Cel mai bun exemplu este Cristi Puiu, care, reîntors de la Geneva, a reinventat cinemaul pe plaiurile mioritice, iar lista poate fi continuată cu Thomas Ciulei (care a studiat documentarul la München şi New York) şi cu Ruxandra Zenide (prima femeie-regizor a „noului val” de la noi care a debutat în lungmetraj şi se bucură de recunoaştere internaţională a urmat cursurile celebrei şcoli de film FAMU din Praga). La Columbia University School of the Arts, Bogdan George Apetri a trebuit ca, pe lângă propriile sale proiecte de scurtmetraj, să realizeze o serie de exerciţii de regie, străine studenţilor români: filme cu doar două personaje sau fără dialoguri şi sound design (numai cu muzică), refacerea – cu o mică inovaţie – a unei secvenţe faimoase sau exemplificarea unui anumit procedeu tehnic, precum montajul paralel ş.a.m.d. Astfel de exerciţii, deşi aparent restrictive, îi oferă viitorului cineast posibilitate de a se concentra asupra decupajului regizoral şi de a gândi în profunzime compoziţia fiecărui cadru, fără a-şi face griji privind interpretarea actorilor, scenografia sau sunetul.
Cu excepţia lui „The Arrival of the Train at the Station” (un filmuleţ dintr-un singur cadru, omagiu postmodernist adus Fraţilor Lumière, cu al lor celebru „L’arrivée d’un train à La Ciotat”), Bogdan George Apetri se dovedeşte foarte preocupat de structura simetrică a filmelor sale (paralelismul acţiunilor personajelor, circularitatea finalurilor etc.), încercând să atingă perfecţiunea formală. Pe de altă parte, de la „Corny” (2002) la „Last Day of December” (2006), accentele dramatice devin tot mai puternice, în dauna comicului.