Am auzit păreri atât de radical diferite despre „Nu te supăra, dar...” („Don’t Get Me Wrong”, 2007), documentarul cu care Adina Pintilie a concurat la Locarno, în secţiunea „Filmmakers of the Present”, încât ardeam de curiozitate să-l văd. Am realizat acum că aceste două trenduri de opinie (unul foarte favorabil, altul complet nefavorabil) care s-au format în jurul filmului vorbesc despre două viziuni diametral opuse asupra documentarului: obiect estetic vs. document uman. Înţeleg ambele părţi, dar asta nu mă împiedică să ader la tabăra contra. „Nu te supăra, dar...” este un film mai mult decât imoral, e de-a dreptul inuman. Cel mai bun exemplu sunt cele trei secvenţe (de parcă una nu era de ajuns!) în care îi vedem pe câţiva dintre bolnavii psihici ai ospiciului din Călugăreni fie cum îşi fac nevoile la oliţă sau de-a dreptul pe ei, fie cum sunt şterşi la cur şi li se pun „pamperşi”. E drept, documentarul trebuie să ne ofere adevărul personajelor sale, să ni le arate aşa cum trăiesc ele, dar nu există oare şi nişte limite, mai ales atunci când aceşti oameni nu sunt conştienţi de ceea ce fac şi zic?! Când am aflat că regizoarea le-a mai şi pus vorbe în gură (probabil şi nesfârşitele discuţii despre divinitate şi fiinţe supranaturale), făcându-i să joace aşa cum a vrut ea, astfel încât să-i iasă cadrele perfecte şi să-şi evidenţieze mesajul, m-am enervat şi mai tare. În rest, „Nu te supăra, dar...” este bine construit şi filmat, dar...
Cred în continuare în talentul Adinei Pintilie, însă tare mi-e teamă că pentru ea, atât în filmul de ficţiune, cât şi în cel documentar, sunt mai importante temele (mari) decât oamenii (mici).
P.S. Am avut o discuţie cu regizoarea, care a infirmat zvonul cum că le-ar fi dat vreun text personajelor, singura intervenţie a sa fiind de fapt provocarea unei discuţii. Îmi cer scuze pentru dezinformare. (16.09)
0 comments:
Post a Comment