Friday, August 3, 2007

La règle du jeu

Finalul din Blowup (1966), primul film al perioadei anglo-americane a lui Michelangelo Antonioni, este cu siguranţă una dintre secvenţele antologice ale cinemaului mondial. Doi mimi, desprinşi din grupul carnavalesc pe care regizorul ni-l prezintă chiar în prima secvenţă a peliculei, pretind că joacă tenis, lipsiţi de minge şi de rachete. La un moment dat, unul dintre ei loveşte prea tare „mingea”, care sare dincolo de gardul înalt al terenului; aparatul de filmat îi urmează traiectoria şi ne indică locul de aterizare. Thomas (David Hemmings), care până atunci urmărise de pe margine partida, intră în joc, ia „mingea” şi o aruncă înapoi în teren, apoi, în timp ce camera se fixează pe chipul său, începem să auzim din ce în ce mai tare zgomotele produse de... o minge de tenis căzând pe zgură sau fiind lovită de nişte rachete: iluzia pe care o accepţi poate deveni realitate!

Dacă vreţi să pătrundeţi (în) lumea unui autor, trebuie să-i acceptaţi convenţiile, regulile, marotele şi obsesiile; altfel spus, trebuie să fiţi deschişi către o nouă experienţă cinefilă, către o viziune inedită asupra existenţei. Antonioni se numără printre cei mai dificili autori ai istoriei filmului. Sunteţi pregătiţi să intraţi în jocul său?

0 comments: