Friday, August 10, 2007

Eternul Marilyn

S-au împlinit săptămâna trecută 45 de ani de când s-a stins Marilyn (Femeia, nu Mitul). Azi am citit în Dilema veche un articol (semnat de Lucia Terzea-Ofrim) care m-a uns pe suflet. Nu mă pot abţine să nu dau două citate.

Despre „prostuţa” Marilyn: „O femeie nu poate fi frumoasă dacă îi lipseşte inteligenţa. Ea poate avea ochi frumoşi sau picioare frumoase şi sâni minunaţi. Mai mult chiar, poate avea şi ochi frumoşi, şi picioare frumoase, şi sâni minunaţi, fără a fi o femeie frumoasă [sau poate fi frumoasă fără a avea nici unul dintre aceste atribute, n.m.]. În lipsa inteligenţei care să lege toate aceste lucruri în expresia unică a unui întreg armonios, inconfundabil, nu putem vorbi de o femeie frumoasă, ci doar de o femeie cu ochi frumoşi, cu picioare frumoase, cu sâni minunaţi...”

Şi despre „eternul Marilyn”: „Imaginea ei este expresia unei esenţe de feminitate ideală, care există undeva în noi toţi, indiferent dacă suntem femei sau bărbaţi...”

Gata, m-am hotărât: azi revăd „Some Like It Hot”.

0 comments: