The big King on the big screen (1)

„1408” („Camera 1408” la noi), filmul suedezului Mikael Håfström („Evil”, „Derailed”), cea mai recentă ecranizare după Stephen King (nuvela cu acelaşi titlu, lansată pe un audiobook în 1999; fragmente au fost incluse şi în volumul „On Writing”, ca exemplificări ale manierei în care King îşi scrie – şi rescrie – textele). Poate părea un fel de „The Shining” revisited, în care camera 1408 este descendenta camerei 217 din celebrul roman (237 în filmul lui Stanley Kubrick). John Cusack este Mike Enslin, un scriitor care avea ceva de zis odinioară, dar care acum se mulţumeşte să scoată bani din cărţi non-fiction de genul „Top 10 case bântuite”, „Top 10 cimitiruri bântuite” ş.cl. Atunci când primeşte o carte poştală cu hotelul newyorkez Dolphin (2245 Lexington Street) şi mesajul „Don’t enter 1408”, normal că zboară ca fulgerul către hotelul respectiv şi ţine morţiş să stea chiar în camera cu pricina, deşi managerul Gerald Olin (Samuel L. Jackson) face tot posibilul să-l împiedice. Se pare că în 1408 au murit, de la înfiinţarea hotelului din 1912 încoace, 56 de oameni, dintre care 22 din cauze „naturale”, nici una dintre victime nerezistând mai mult de o oră. (Există în film o groază de trimiteri la numărul 13: camera se află „oficial” la etajul 14, dar, cum nivelul al 13-lea este „sărit” deliberat, e de fapt la etajul 13; 1 + 4 + 0 + 8 = 13; 1 + 9 + 1 + 2 = 13; 2 + 2 + 4 + 5 = 13 ş.a.m.d.). Ca şi hotelul Overlook, camera 1408 posedă o inteligenţă supraumană (şi criminală), care se „hrăneşte” cu amintirile, coşmarurile şi fobiile oaspeţilor săi. În cazul lui Mike, e vorba de un tată violent, aflat acum într-un azil (ma aşteptam ca relaţia cu el să fie ceva mai dezvoltată), şi de o fiică moartă din pricina unei boli incurabile (decesul ei l-ar fi transformat, se pare, în Toma Necredinciosul de acum şi l-ar fi determinat să-şi părăsească soţia). Printre alţi monştri, mai apare şi un tip cu mască şi topor, aterizat parcă dintr-un alt film („Halloween”, I'd say). Nu lipseşte nici obişnuita confuzie realitate-vis, dar, din fericire, finalul n-o dă în bară. Merită amintită şi o melodie absolut demenţială (cum sunt mai toate din ecranizările după Stephen King): „We’ve Only Just Begun”, interpretată de The Carpenters. Filmul a avut succes de casă în SUA şi, dacă la noi Carmen Mezincescu îl „rade” (în Timpul liber, suplimentul României libere), pe motiv că „nu ratează nici unul dintre locurile comune ale genului” (de parcă e floare la ureche să faci un horror inovator...), iar „totul e previzibil şi penibil”, Rotten Tomatoes îi acordă un procentaj foarte bun de „prospeţime” (77%) şi îl descrie ca „a genuinely creepy thriller with a strong lead performance by John Cusack”. Eu unul îl includ printre ecranizările acceptabile după maestrul incontestabil al horror-ului literar.